Imprimă această pagină

Facilitatea privind reducerea penalităţilor de întârziere expiră la 30 iunie 2012

Pentru obligaţiile fiscale restante la 31 august 2011, penalităţile de întârziere se reduc cu 50% dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012.



Penalităţile de întârziere la care se face referire mai sus reprezintă sancţiunea pentru plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale, respectiv suma datorată pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale, potrivit prevederilor Codului de Procedură Fiscală.

Facilităţile fiscale menţionate se aplică pentru obligaţiile fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi pentru cele stabilite de alte direcţii de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi transmise spre recuperare ANAF şi se acordă, în funcţie de structura obligaţiei, de următoarele autorităţi:
- ANAF, prin organele fiscale competente subordonate, pentru obligaţiile fiscale administrate de acestea;
- Autoritatea Naţională a Vămilor, prin organele sale subordonate, pentru obligaţiile fiscale administrate de aceasta;
- direcţiile de specialitate din Ministerul Finanţelor Publice (MFP) pentru obligaţiile stabilite de acestea şi transmise spre recuperare ANAF.

Pentru obligaţiile fiscale accesorii aferente obligaţiilor fiscale principale restante la data de 31 august 2011 se acordă reducerea cu 50% a penalităţilor de întârziere, precum şi reducerea cu 50% a unei cote de 50% din majorările de întârziere aferente acestor obligaţii fiscale principale, dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora, administrate/stabilite de fiecare dintre organele competente sunt stinse prin plată sau compensare până la data de 30 iunie 2012.

În vederea acordării facilităţilor fiscale contribuabilii interesaţi pot depune o cerere prin care solicită o situaţie a obligaţiilor de plată exigibile, care urmează a fi stinse prin plată sau compensare, precum şi a celor care pot face obiectul facilităţii.

În situaţia în care contribuabilii sting prin plată sau compensare toate obligaţiile de plată şi nu au depus la organul competent cererea prin care solicită situaţia obligaţiilor de plată exigibile, vor solicita acordarea facilităţii fiscale prin depunerea unei cereri la organul competent.

*
Baza legală: art. XI din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627/02.09.2011;Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 2.604/2011 privind aplicarea prevederilor art. XI din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707/06.10.2011.