• Consultanţă economico-financiară

    Prin analiză şi cunoaşterea indicatorilor economici, avem întodeauna o dimensiune reală a afacerii, un control al evoluţiei companiei.

    Analiza financiară descoperă cauzele care au influenţat pozitiv sau negativ evoluţia cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor financiare, astfel încât să se întreprindă măsurile necesare care să contribuie la reducerea costurilor şi la creşterea gradului de rentabiliatate şi profitabilităţii societăţii dumneavoastră.

    Realizarea unui plan de afaceri şi stabilirea bugetelor de venituri şi cheltuieli considerăm că sunt priorităţi pentru o societate atât din punctul de vedere al managementului afacerii cât şi pentru atragerea de capital din surse externe.


    Persoane juridice:
    • asistenţă la deschiderea unei firme în România;
    • optimizarea impozitelor datorate de societate;
    • asistenţă pentru organizarea activităţii financiar contabile a societăţii;
    • analiza fluxurilor financiare şi a situaţiei cash flow-ului;
    • analiza situaţiei datoriilor şi creanţelor;
    • asistenţă pe probleme de legislaţia muncii;
    • consultanţă pentru efectuarea operaţiunilor de divizare, fuziune, lichidare;
    • analiza impozitelor prin reţinere la sursă;
    • asistenţă pentru evitarea dublei impuneri a venitului

    Persoane fizice:

    • consultanţă în vederea contractării de credite bancare;
    • pregătirea documentaţiei pentru obţinerea de credite bancare.
     

Outsource Accounting Service furnizează servicii de cenzor pentru societăţile comerciale pe acţiuni, fundaţii (organizaţii non-guvernamentale, ONG-uri).

Activităţi de cenzorat

▪ Gestionarea patrimoniului societăţii;
▪ Aplicarea procedurilor de control pentru prevenirea şi detectarea din timp a fraudelor şi erorilor;
▪ Verificarea gestiunii;
▪ Certificarea situaţiilor financiar-contabile şi a bilanţului;

human-resource-

Outsource Accounting Service recrutarează personal de specialitate pentru departamentul financiar-contabil, logistică, planificare şi secretariat.

Departamentul nostru de Resurse Umane este organizat pentru căutarea, selecţionarea şi formarea personalului:

Procesul de cautarea şi selecţia personalului constă în:

Analizarea necesităţilor fiecărui departament al societăţii, proiectarea şi descrierea muncii, selecţia personalului.
Metoda noastră de căutare banca de date, publicitate şi head-hunting permite să se evidenţieze cei mai buni candidaţi în trei săptămâni de la recepţia cererii.
Analize ale structurii societăţii, cu o atenţie particulară asupra problemelor organizatorice.

 

Outsource Accounting Service vă oferă analiza fluxului de numerar şi analize bugetare.

 Cash flowServiciile oferite de noi sunt, în principal, următoarele:

Analiza structurilor financiare
Analiza fluxurilor financiare, cash-flow-ului
Analiza datoriilor şi creanţelor
Analiza capitalurilor şi a imobilizărilor
Întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli

Oferim servicii privind salarizarea şi evidenţa resurselor umane:

Întocmirea ştatelor de plată;
Operaţiuni privind evidenţa personalului(contracte de muncă,acte adiţionale,lichidări);
Întocmirea şi depunerea declaraţiilor lunare privind contribuţiile datorate la bugetul asigurărilor sociale şi fondurilor speciale;
Întocmirea şi depunerea fişelor fiscale;
Rezolvarea diferitelor probleme privind angajările,concediile, încetările de activitate  cu respectarea legislaţiei în vigoare;
Întocmirea şi urmărirea evidenţei online privind registrul de evidenţă al salariaţilor (Revisal);
Întocmirea altor documente necesare angajatului (adeverinţe de salarii, adeverinţe de venit etc.);
Consultanţă privind întocmirea dosarelor personale;
Asistenţă profesională pentru rezolvarea problemelor curente legate de personal-salarizare, cât şi asistenţa în conceperea Regulamentului Intern.